Dante Alighieri, poetul care a influențat decisiv cursul literaturii

Dante Alighieri a fost un poet, prozator, teoretician literar, filosof moral și gânditor politic italian. Dante s-a născut cândva între 21 mai și 20 iunie 1265 în Florența, Italia, și a decedat între 13 și 14 septembrie 1321 în Ravenna.

Dante este cel mai cunoscut pentru monumentalul poem epic numit „Divina Comedie”.

• Melania Trump, de la model la Primă Doamnă. În spatele hainelor de catifea și a pălăriilor…
• Călătoria lui Donald Trump de la mogul imobiliar la star de reality show și apoi președinte

Majoritatea lucrurilor știute despre Dante Alighieri au fost spuse de el însuși.

Cine a fost Dante Alighieri?

Dante descrie modul în care a luptat drept cavaler împotriva ghibelinilor, un partid florentin alungat care sprijinea cauza imperială.

De asemenea, vorbește despre marele său profesor Brunetto Latini și despre talentatul său prieten Guido Cavalcanti, despre cultura poetică în care a avut primele aventuri artistice, despre datoria sa poetică față de Guido Guinizelli, despre originile familiei sale în stră-străbunicul său, Cacciaguida, pe care cititorul îl întâlnește în cântecele centrale ale „Paradisului” (și de la a cărui soție derivă numele de familie Alighieri), și, mergând și mai departe, despre mândria pe care o simțea în faptul că strămoșii săi îndepărtați erau descendenți ai soldaților romani care s-au stabilit de-a lungul malurilor râului Arno.

Cu toate acestea, Dante are puține de spus despre familia sa mai apropiată. Nu există nicio mențiune despre tatăl sau mama, fratele sau sora lui în „Divina Comedie”. O soră este posibil menționată în „Vita nuova”, iar tatăl său este subiectul unor sonete insultătoare schimbate în glumă între Dante și prietenul său Forese Donati, potrivit Britannica.

Viața lui Dante a fost modelată de istoria lungă a conflictelor dintre partizanii imperiali și papali numiți ghibelini și guelfi. După mijlocul secolului al XIII-lea, antagonismele au fost brutale și mortale, fiecare parte câștigând alternativ și aplicându-i pedepse înfiorătoare și exil celeilalte.

Divina Comedie

Divina Comedie, un reper în literatura italiană și printre cele mai mari opere ale literaturii europene medievale, este o viziune creștină profundă asupra destinului temporal și etern al omenirii.

La nivelul cel mai personal, se bazează pe experiența lui Dante de exil din orașul său natal Florența.

La nivelul cel mai cuprinzător, opera poate fi citită ca o alegorie, luând forma unei călătorii prin iad, purgatoriu și paradis.

Poemul uimește prin gama sa de învățăminte, prin analiza sa pătrunzătoare și cuprinzătoare a problemelor contemporane și prin inventivitatea limbajului și a imaginilor.

Alegând să-și scrie poemul în limba vernaculară italiană mai degrabă decât în latină, Dante a influențat decisiv cursul dezvoltării literare. (El a folosit în primul rând dialectul toscan, care avea să devină italiană literară standard, dar vocabularul său viu a variat foarte mult în multe dialecte și limbi.)

Nu numai că a dat o voce culturii laice în curs de dezvoltare a propriei sale țări, dar italiana a devenit limba literaturii în vestul Europei timp de câteva secole.

Lucruri mai puțin cunoscute despre Dante

Pe lângă poezie, Dante a scris lucrări teoretice importante, de la discuții de retorică la filozofie morală și gândire politică.

Dante era pe deplin familiarizat cu tradiția clasică, inspirându-se din scriitori precum Virgiliu, Cicero și Boethius. Dar, cel mai neobișnuit pentru un laic, avea și o stăpânire impresionantă a celei mai recente filozofii școlare și a teologiei.

Cunoștințele și implicarea personală în controversele politice aprinse ale epocii sale l-au condus la a scrie „De monarhia”, una dintre principalele versiuni ale filosofiei politice medievale.

Vă recomandăm să citiți și:

Marele poet român care nu a mai putut crea după moartea unicului său fiu

Test de cultură generală. Ce reprezintă inițialele din numele scriitorului J.R.R. Tolkien?

Se împlinesc 141 de ani de la naşterea celui mai important poet simbolist român

„În căutarea timpului pierdut”, al lui Marcel Proust, ar putea fi cel mai bun roman al secolului XX